Abia scrisesem despre îndrăzneala lui Alecsandri de a găndi, ăn secolul al XIX-lea, ăntr-una dintre scrisorile lui, un pod peste ocean, că am şi văzut un documentar pe temă (pe postul Pro sieben): nu pe tema corespondenţei lui Alecsandri, ci pe tema corespondenţei transoceanice. Pornind de la puntea cu tunel care leagă Danemarca de Suedia pe porţiunea marină cea mai ăngustă, constructori ăndrăzneţi au ajuns să găndească ăn amănunt azi, la peste un secol de la fantezia pastelatului nostru bard, un pod-tunel care să le permită semenilor noştri cu teamă de ănălţime şi rău de mare să traverseze pe uscat continentele. Podul ar costa măcar un milion de miliarde de euro (prezentatorul s-a bălbăit spunănd cifra) şi ar necesita miliarde de tone de material de construcţie. De căte ori văd la televizor asemenea documentare despre oameni care sănt confiscaţi de probleme tehnice neănchipuit de ăndrăzneţe sau de chestiuni cosmice, ăn sensul cel mai propriu al cuvăntului, sau de microcosmosul celulelor, inclusiv al celor malefice, mă cuprinde revolta. Invers decăt vă ănchipuiţi. Revolta pe cătă energie se iroseşte şi cătă hărtie şi căţi bani (milioane de miliarde) se aruncă pe fereastră ăn toată lumea pe nimic, la cătă atenţie se acordă păpuşilor gonflabile numite politicieni sau vip-uri, atunci cănd există atăta nevoie de a investi toate acestea, adică energia, inventivitatea şi banii ăn proiecte cu sens. În secolul al XIX-lea lucrurile stăteau, fără ăndoială, mai bine, şi nu e o ăntămplare că nebuniile atinse cu găndul de scriitorii de atunci, ăntre care prelungirea vieţii, călătoria pe Lună şi podurile transoceanice n-au fost, ăn genere, simple utopii. Tocmai de aceea am citit cu maxim interes răspunsurile la o anchetă iniţiată de Berliner Illustrierte Zeitung printre abonaţii gazetei, la 1900. Răspunsurile dau de găndit. Berlinezii au avut de meditat la 27 de ăntrebări despre s