Ioan Florea, un român stabilit în America, a folosit o imprimanta 3D pentru a-şi personaliza un Ford Torino clasic, din 1971, pentru o expoziţie, atrăgând atenţia constructorului auto american cu proiectul său, scrie The Economist.
Odată cu scăderea preţului imprimantelor 3D, folosinţa acestora s-a extins şi peste graniţele industriei, în artă.
Pentru Fordul său, Florea a folosit un proces care produce un finisaj pe care el îl numeşte „metal – lichid”.
Compania americană Ford, care foloseşte deja imprimantele 3D pentru a face prototipuri, s-a arătat interesată de metoda lui Florea, însă românul continuă să îşi păstreze confidenţial procesul de producţie .
Florea foloseşte materiale ultra-uşoare, alături de nano-materiale şi nano-pigmenţi care dictează culoarea. Românul foloseşte de asemenea şi polimeri care dictează materialului cum să se comporte prin crearea unei structuri interne tridimensionale, prin intermediul memoriei. Toate acestea, în combinaţie cu tehnologia 3D de printare şi noua tehnică de transfer pe care a inventat-o, îi permit să experimenteze noi teritorii în materie de materiale, culori şi produse de personalizare.
Ioan Florea, un român stabilit în America, a folosit o imprimanta 3D pentru a-şi personaliza un Ford Torino clasic, din 1971, pentru o expoziţie, atrăgând atenţia constructorului auto american cu proiectul său, scrie The Economist.
Odată cu scăderea preţului imprimantelor 3D, folosinţa acestora s-a extins şi peste graniţele industriei, în artă.
Pentru Fordul său, Florea a folosit un proces care produce un finisaj pe care el îl numeşte „metal – lichid”.
Compania americană Ford, care foloseşte deja imprimantele 3D pentru a face prototipuri, s-a arătat interesată de metoda lui Florea, însă românul continuă să îşi păstreze confidenţial procesul de producţie .
Florea foloseşte material
