Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci milioane de euro pentru titlu

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Dacă echipa va reduce în 2010 diferenţa de puncte faţă de lider, Gigi Becali este hotărât să aloce aceşti bani pentru transferuri. Egalul înregistrat de Steaua cu CFR Cluj l-a dezamăgit pe patronul din Ghencea, care înaintea etapei începuse să spere din nou la câştigarea campionatului.

„Poţi să te dai de 100 de ori peste cap, dacă nu ai noroc în viaţă, nu ai ce face. Nu mai sperăm la titlu, suntem obligaţi să jucăm pentru locul doi", a spus Becali la finalul meciului.

Totuşi, după o discuţie cu managerul Mihai Stoica, latifundiarul şi-a regândit strategia. Meme i-a cerut lui Gigi un buget consistent de transferuri pentru pauza din această iarnă, motivând că accederea în grupele Ligii Campionilor rămâne un obiectiv realizabil şi de pe poziţia secundă, care asigură prezenţa în preliminarii.

Condiţia finanţării

Câştigarea titlului rămâne însă ţinta principală. Condiţia pentru ca Becali să-şi deschidă din nou buzunarele, la fel cum a făcut-o şi în precedentul mandat al lui Stoica în Ghencea, este ca echipa sa să reducă din diferenţa de zece puncte pe care liderul Oţelul o are faţă de formaţia roş-albastră, în cele două etape care se vor juca din retur, cu «U» Cluj, acasă, şi cu Universitatea Craiova, în deplasare.

„Dacă vom câştiga următoarele două meciuri intrăm în pauză şi voi lua cinci-şase jucători de valoare. O să bag cinci milioane de euro, poate chiar zece, dar asta doar dacă avem între cinci şi opt puncte faţă de primul loc. Dacă distanţa e mai mare, n-are rost să mai arunc banii", a recunoscut patronul Stelei.

Stancu, monitorizat şi de ruşi

Una dintre sursele de finanţare a campaniei de achiziţii ar putea fi cedarea golgheterului din Ghencea, Bogdan Stancu. De serviciile „Motanului" se interesează Liverpool, Arsenal, Juventus sau Milan, însă cea mai disperată grupare pare a fi cea antrenată de Gheorghe Hagi, Galatas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 16 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°