Mircea Goian a cântat trei ani pe scena Cenaclului „Flacăra” ca violoncelist în trupa Canon. El îşi aminteşte de Adrian Păunescu ca de un om special, în care sensibilitatea extremă se amestecau cu puseuri de autoritate excesivă.

Secretul succesului Cenaclului „Flacăra” condus de poetul Adrian Păunescu trebuie căutat chiar în contextul politic al României din acei ani. „Sub dictatură, Cenaclul Flacăra îmbăta tinerii cu iluzia libertăţii, deşi nu a fost niciodată mai mult decât un surogat al acesteia”, spune Mircea Goian, în acea vreme membru al grupului „Canon” din Hunedoara. Cenaclul „Flacăra” era mai mult decât un simplu spectacol de muzică şi poezie. Tinerii îl priveau ca pe o vitrină spre lumea liberă, lucru care în conjuctura de atunci era suficient ca să transforme spectatorii în adepţi.

Timp de doi ani membrii formaţiei au susţinut concerte cu cenaclul lui Adrian Păunescu. În tot acest timp, spune Mircea Goian, poetul l-a surprins permanent cu trăirile sale, unele dintre ele ieşite din comun.

Păunescu plângea la Beatles şi scria poeme „la minut”

La unul din primele sale apariţii la concerte, George Nicolescu l-a făcut pe Adrian Păunescu că plângă în hohote în culise. „Pentru că este orb, Nicolescu a fost ajutat să urce pe scenă şi să ajungă la microfon. Păunescu l-a prezentat după care solistul a cântat mai multe piese ale Beatles. A terminat parcă cu Yesterday, moment în care Adrian Păunescu a început să plângă hohote, s-a ridicat fulgerător de la masa sa de prezentator după care l-am văzut plângând cu spasme sprijinit de un perete în culise”, îşi aminteşte Mircea Goian. După ce s-a mai liniştit, Păunescu s-a întors pe scenă şi atunci pe loc a compus poezia „La lumina ochilor”, practic un omagiu adus talentului de cântăreţ orb al lui George Nicolescu.

Trupa Canon

Lumea încremenea pe scaune

N