Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20 de troleibuze scoase din uz în Lausanne au ajuns la Ploieşti

Publicat in Romania Libera, vineri 23 aprilie 2010 ·

Peste 20 de troleibuze scoase din uz în regiunea Lausanne, după ce două fuseseră avariate într-un incendiu, au fost cumpărate de autorităţile din Ploieşti, potrivit NewsIn.

Au trecut doi ani până când vechile troleibuze din Lausanne şi-au găsit stăpân. Însă acum 24 din cele 28 de foste autobuze ale Transportului public din regiunea Lausanne îşi vor încheia serviciul la Regia autonomă de transport din Ploieşti.

Troleibuzele respective pot circula atât cu curent electric, cât şi cu motor diesel. În 2005, în urma distrugerii a două troleibuze într-un incendiu accidental, toate exemplarele din regiunea Lausanne au fost scoase din serviciu. Un acord între regia de transport din Lausanne şi constructorul german Neoplan a dus la repatrierea troleibuzelor în Germania şi a obligat Transportul public să includă în reţeaua sa autobuze nu prea moderne, dintre care unele veneau chiar şi din Norvegia. În replică la dificultăţile suportate de locuitorii din Lausanne, Neoplan le-a livrat 22 de troleibuze diesel nou-nouţe.

Autobuzele vechi trimise în Germania au stat luni de zile într-un hangar al aviaţiei şi apoi au fost puse la vânzare, din greşeală, pe e-Bay. Apoi transportul public din Budapesta a luat unul dintre aceste troleibuze pentru testare, în 2007. După două săptâmâni de funcţionare, maşina s-a confruntat cu probleme tehnice.

La începutul lui 2008, două troleibuze au fost supuse unui trest de către un cumpărător potenţial, Regia autonomă de Transport Ploieşti. Şi acolo au apărut probleme tehnice, de data aceasta provocate de o neregulă la sistemul informatic. Apoi, nimic, până la sfârşitul lui aprilie anul trecut, când toate troleibuzele din lotul respectiv au plecat în România, la Oradea, la o societate locală specializată în revânzarea a diverse materiale.

De acolo au fost vândute regiei de transport din Ploieşti, la un preţ atractiv. Neopl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 47 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 54 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 54 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°