Vasile e primul fost premier pe numele caruia a fost gasit un dosar de colaborator al Securitatii.
Informatia a fost facuta publica de Costin Georgescu, fostul sef al SRI in perioada in care Radu Vasile era prim-ministru. Acesta spune ca a descoperit in 1999, in arhivele institutiei pe care a condus-o, un angajament semnat de Vasile. Mai multi demnitari ai acelor vremuri stiau acest lucru, dar l-au tinut ascuns.
Constantinescu l-a strans cu dosarul sa demisioneze
"Costin Georgescu a venit la mine cu un dosar de Securitate al lui Radu Vasile", confirma presedintele de atunci, Emil Constantinescu. "Prima lui parte era de verificare, apoi era un angajament semnat de Radu Vasile. Obiectul urmaririlor lui erau studentii straini de la ASE, unde el era lector in acea perioada", spune Emil Constantinescu.
Fostul presedinte sustine ca dosarul lui Vasile mai cuprinde cateva rapoarte semnate de ofiterul de securitate care il recrutase.
Documentul a aparut ca urmare a verificarii tuturor membrilor CSAT, conform unei hotarari din 1999 a aceluiasi consiliu. Seful SRI, Costin Georgescu, si cel al SIE, Catalin Harnagea, au scotocit arhivele, iar Radu Vasile a fost singurul depistat ca fost colaborator. Cu toate acestea, si-a pastrat functia. Verificarea a fost facuta dupa numirea acestuia in functia de premier si inainte de adoptarea Legii "Ticu".
"L-am chemat la mine in birou, i l-am aratat si n-a reactionat in niciun fel. Era in timpul mineriadelor, incepea razboiul din Kosovo, sindicatele amenintau cu greva generala, parlamentarii PSD la fel. Era un moment de mare criza pentru tara, iar la guvernare era o coalitie foarte fragila", explica Emil Constantinescu de ce n-a facut public dosarul premierului taranist.
Fostul presedinte spune ca s-a consultat si cu presedintele PNTCD de atunci, Ion Diaconescu, caruia i-a aratat dosarul. Constantinescu sp