Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Personalităţi publice solicită CSM să intervină pentru oprirea acţiunilor DNA privind referendumul

Publicat in Adevarul, marți 21 august 2012 ·

Peste 90 de personalităţi publice, printre care scriitori, profesori universitari şi cercetători, solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să intervină pentru a opri acţiunile Parchetului instanţei supreme şi DNA împotriva cetăţenilor care au participat la votul din 29 iulie.

În sesizarea adresată, astăzi, preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cei 91 de semnatari - personalităţi publice, scriitori, universitari, cercetători "şi alţi cetăţeni preocupaţi de binele public" - susţin că acţiunile declanşate de Parchetul instanţei supreme şi DNA trebuie oprite, întrucât cetăţenii care au participat la referendumul pentru demiterea preşedintelui devin astfel "nişte potenţiali infractori supuşi hărţuielilor declanşate fără temei legal".

"Aducându-vă la cunoştinţă dezaprobarea şi protestul nostru public în privinţa acţiunilor întreprinse de Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie în ultima perioadă în diferite regiuni ale ţării, acţiuni care pun în pericol democraţia în România, vă solicităm să întreprindeţi toate demersurile necesare pentru investigarea acestora şi luarea măsurilor ce se impun", scriu semnatarii sesizării transmise CSM.

Aceştia solicită CSM să facă cercetări şi să dispună măsurile legale în cazul încălcării prevederilor legii în cadrul unor acţiuni ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de fapte precum încălcarea gravă a normelor de procedură cu privire la modul de preluare a listelor electorale cuprinzând persoanele care au participat la referendum sau publicarea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii din cadrul urmăririi penale, săvârşită cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, privind convorbirile telefonice între foştii miniştri Ioan Rus şi Victor Paul Dobre.

Semnatarii sesizării precizează că, în 9 august, presa ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 12 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 12 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°