Aproximativ 20 de amplasamente ilegale de pe plajele din staţiunile Vama Veche, Costineşti şi Mamaia au fost demolate marţi, acţiunea fiind organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, scrie Mediafax.
Potrivit directorului Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, acţiunea a început la ora 07.00, simultan în toate cele trei staţiuni, la demolare participând reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), ai Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Constanţa şi ai Prefecturii Constanţa.
"Am început să demolăm construcţiile care au fost ridicate chiar înainte de 1 mai, în Vama Veche, Costineşti şi Mamaia. Au fost demolate patru construcţii ilegale în Mamaia şi aproximativ 15, în total, în Costineşti şi Vama Veche", a spus Chiru. El a precizat că inspectorii ISC Constanţa nu au întâmpinat probleme deosebite din partea patronilor.
"Oamenii au înţeles până la urmă că trebuie să respecte legea, astfel că unii dintre ei au început chiar desfiinţarea amplasamentelor cu propriile forţe, pentru a-şi recupera materialele cu cât mai puţine pagube", a spus directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa.
Chiru a precizat că aceste acţiuni vor continua cât va fi nevoie, până în momentul în care toate construcţiile ilegale de pe litoral vor fi demolate.
"Putem socoti acţiunea de astăzi (n.r. - marţi) un real succes. Vom continua să demolăm atât cât va fi nevoie, până vom elibera plajele de construcţiile ilegale. Se face, continuu, o invetariere a construcţiilor pe întreg litoralul şi acolo unde este necesar, vom interveni. Cine are autorizaţie de construcţie şi este în legalitate, este liber să-şi desfăşoare activitatea, cine nu, nu", a declarat şeful ISC Constanţa.
La rândul său, ofiţerul pentru relaţii cu presa al Grupării de Jandarmi Constanţa, lt.Codrin Popoiu, a