Despre prezentul nesigur şi viitorul periclitat al literaturii s-a vorbit destul de mult în ultimii ani, în paralel şi într-un fel de consonanţă ideatică cu opiniile şi predicţiile celor care, începând prin a proclama "sfârşitul istoriei", au continuat să prevadă tot mai multe sfârşituri sau să le pună sub alarmate semne de întrebare: sfârşitul ideologiilor, al artei şi al istoriei ei, ba chiar al "excepţiei umane" - pe un fond de sensibilitate extrem-relativizantă şi prelungind o concepţie calificabilă, în linii mari, prin formula nietzscheană a "nihilismului". Ceea ce se poate imagina despre viitorul scrisului literar nu poate fi, evident, desprins de fenomenele şi procesele în curs, care privesc deopotrivă producerea, difuzarea şi receptarea actuală a operei literare: în ambianţa unei civilizaţii prin excelenţă de consum, acestea sunt tot mai mult condiţionate de evoluţiile în materie de tehnică (uimitoarea, neaşteptat de rapida dezvoltare a mijloacelor electronice de scriere şi comunicare şi facilitarea, prin ele, a unui soi de imperialism al "civilizaţiei imaginii", sesizabil şi în televiziune, presa-tabloidizată etc., abia prezisă de progresele din ultimele decenii ale secolului XX), cu un impact uriaş asupra publicului virtual-cititor de literatură.
}ine deja de observaţia comună, cotidiană, deplasarea masivă a interesului dinspre carte (fie ea tipărită la modul tradiţional, fie pe suport electronic) către televiziune şi transmiterea imaginilor prin internet, tot aşa cum benzile desenate anticipau, cumva, reducerea spaţiului textual în profitul reprezentării plastice, pe care abia o comentau. Invazia imaginilor, starea de asediu la care e supus clipă de clipă spectatorul pe o infinitate de canale mediatice, nu poate să nu aibă consecinţe asupra unui public suprasolicitat la acest nivel al receptării datelor despre lumea din jur, în realitatea lor im
