Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia de la Cluj: „Au trecut mulţi ani, s-o lăsăm aşa”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 decembrie 2009 ·

În decembrie 1989, la Cluj-Napoca au murit 24 de persoane şi au fost rănite alte 56. După 20 de ani de la tragicele evenimente, încă persistă câteva semne de întrebare în legătură cu unii ofiţeri de armată care au respectat ordinele primite de la fostul dictator. Sursa: Mihai Șoica Un astfel de caz este cel al căpitanului Carp Dando, care a condus efectivele de militari care au acţionat în fosta Piaţă a Libertăţii, în prezent Piaţa Unirii, unde au murit 12 clujeni şi alţi 22 au fost răniţi.

Din cei patru ofiţeri care au comandat dispozitivele de militari care au tras împotriva populaţiei, căpitanul Dando este singurul care nu a fost condamnat de justiţie. În prezent, Carp Dando trăieşte în apartamentul pe care l-a primit de la armată şi este trecut în rezervă, cu gradul de locotenent colonel, şi primeşte o pensie militară de aproximativ 2.000 de lei. În plus, beneficiază şi de un ajutor financiar destinat persoanelor cu handicap după ce la revoluţie ofiţerul a fost împuşcat în picior de către unul dintre militarii în termen, iar de atunci umblă cu ajutorul unei cârje. „Am ordonat foc de avertisment"

Fostul ofiţer nu mai vrea să îşi aducă aminte de ce s-a întâmplat în fatidica zi de 21 decembrie 1989, la ora 15.47, în Piaţa Libertăţii.

„Au trecut mulţi ani de atunci şi eu zic să o lăsăm aşa. Ce am mai putea spune deoarece orice aş spune s-ar interpreta", a comentat Carp Dando, care în cei 20 de ani care au trecut s-a ferit să dea interviuri sau să facă public punctul lui de vedere. De altfel, şi declaraţiile date în faţa procurorilor militari sunt extrem de „subţiri", fără prea multe date concrete.

Una dintre puţinele declaraţii date de ofiţerul Carp Dando este cea din 22 decembrie 1989. „În zonă se aflau deja grupuri mari de persoane, care la apariţia noastră ne-au întâmpinat cu injurii şi ameninţări. Le-am solicitat să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 22 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 54 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 27 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 53 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 23 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°