Democrat-liberalul Gheorghe Falcă consideră că declarația președintelui Băsescu despre un eventual vot acordat lui Antonescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale este o dovadă că președintele României rămâne consecvent dreptei. Potrivit lui Falcă, Băsescu nu dorește să voteze un politician de stânga.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat marți, că, prin declarația sa referitoare la o eventual vot acordat lui Antonescu în turul doi, președintele Băsescu nu l-a lăudat pe liderul liberal, ci a rămas consecvent dreptei. Declarația a fost făcută la Buzău, unde oficialul arădean și-a prezentat proiectul pentru alegerile prezidențiale.
„Domnul preşedinte Băsescu nu l-a lăudat pe domnul Antonescu, ci a spus că dacă în turul doi vor ajunge Victor Ponta şi Crin Antonescu atunci se oferă să îl sprijine pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte, pentru că este consecvent raportului dintre stânga şi dreapta. A dat un semnal că niciodată nu va vota un om de stânga”, a afirmat Falcă.
Conform Mediafax, democrat-liberalul a adăugat că în 2009 electoratul liberal nu l-a urmat pe Crin Antonescu în sprijinirea lui Geoană, ci l-a votat în proporție de 60% pe Traian Băsescu.
Președintele României a declarat recent că nu va ezita să îl voteze pe Antonescu în situația în care în turul doi al alegerilor prezidențiale vor intra președinții PSD și PNL, Victor Ponta și Crin Antonescu. Băsescu a mai spus că un candidat PSD va pierde în fața dreptei unitate.
Crin Antonescu a declarat ulterior că este de acord cu analiza pe care a făcut-o Traian Băsescu asupra cazului în care PSD va susţine un candidat propriu în alegerile prezidenţiale din 2014. El a amintit că „s-a dovedit istoric” că un candidat social-democrat nu poate învinge dacă este susținut doar de PSD.
Democrat-liberalul Gheorghe Falcă consideră că declarația președintelui Băsescu