Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimism de broker: "Cu cat scade mai mult, cu atat speram la o revenire"

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 octombrie 2008 ·

Bursa de la Bucuresti a pierdut ieri 5,4%, indicele BET, care reda evolutia celor mai lichide 10 companii din piata, inchizand aproape de nivelul de 4.100 puncte. Cea mai mare scadere din randul indicatorilor bursieri a consemnat-o indicele BET-FI, care urmareste evolutia societatilor financiare de investitii, cu o depreciere de 10,5%.

"Dupa o saptamana in care am asitat la o perioada de acalmie printre investitori, si traiam cu impresia ca piata in sfarsit va intra intr-o perioada de stabilizare, vedem ca stirile negative de pe pietele externe continua, iar acest lucru nu linisteste deloc investitorii. Asigurarile guvernamentale care vin de peste tot, si mai ales cele din Europa, pot duce la concluzia ca pericolul prabusirii unei banci de pe continent este in continuare extrem de ridicat", a declarat Marcel Murgoci, director de tranzactionare la societatea de brokeraj EstInvest.

Corectia BET a fost determinata in principal de scaderile consemnate de titlurile Petrom (SNP), BRD si Rompetrol Rafinare (RRC), cele trei companii detinand in cadrul indicelui o pondere de aproape 50%.

Titlurile Petrom au scazut in sedinta de ieri cu 5,2%, pana la nivelul de 0,31 lei/actiune, in timp ce actiunile Rompetrol Rafinare au pierdut 4,3%, atingand un pret de tranzactionare de 0,0421 lei/actiune. Titlurile companiei transportatoare de energie electrica Transelectrica (TEL) au pierdut 6,9%, iar actiunile Transgaz (TGN) au scazut cu 5,7%.

Scaderile inregistrate de actiunile din sectorul energetic au coborat cotatia indicelui de profil cu 5,7%, pana la nivelul de 590 de puncte.

"Investitorii au renuntat de mult sa mai fie atenti la detaliile fundamentale, cand vine vorba unde sa investeasca. Tocmai din aceasta cauza vestile negative externe cred ca vor conta mai mult printre investitori decat rezultatele financiare trimestriale", a adaugat Murgoci.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Lingourile de aur se vând ca pâinea caldă în magazinele şi automatele din Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Pe lângă ramen şi cârnaţi, magazinele din Coreea de Sud au un nou articol popular în stoc – lingourile de aur, relatează CNBC. Cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din ţară, CU, a colaborat cu Korea Minting and Security Printing Corporation

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 2 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 8 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 35 minute
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Universitatea Transilvania se menţine în top 10 cele mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Universitatea Transilvania din Braşov îşi menţine poziţia, respectiv locul 6, în clasamentul universităţilor din România în cel mai recent metaranking pentru anul 2023, publicat, ieri, de Ministerul Educaţiei. Cele mai bune universităţi din România

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 9 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Momentul în care o polițistă din Cluj îi pulverizează în față unui coleg spray lacrimogen, în timp ce acesta încerca să imobilizeze un individ agresiv VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Imagini incredibile au fost surprinse miercuri, 8 mai, în Cluj-Napoca. O polițistă a fost filmată de un martor în timp ce părea să dea cu spray lacrimogen chiar în fața propriului coleg, care se lupta cu disperare să imobilizeze un agresor, în mașin

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°