Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia a dezamorsat în weekend două bombe, în Irlanda de Nord

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

Poliţia a dezamorsat două bombe în Irlanda de Nord, în cursul weekendului, a anunţat duminică un purtător de cuvânt citat de Departamentul pentru armamente, potrivit NewsIn.

"Ambele dispozitive aveau potenţialul să provoace răniri sau pagube. Au fost lăsate în locuri frecventate de public", a spus purtătorul de cuvânt, cerând populaţiei să fie vigilentă.

Unul dintre dispozitive a fost descoperit sâmbătă lângă un container cu lichid inflamabil, de angajaţii unei parcări a aeroportului din Belfast. Vineri, un locuitor din oraşul Lurgan a alertat poliţia, după ce a descoperit o bombă de 40 de kilograme într-un butoi cu bere. Geniştii au dezamorsat bombele.

Ministrul nord-irlandez al justiţiei, David Ford, a declarat că astfel de incidente transmit mesaje negative, într-o perioadă în care teritoriul încearcă să atragă turişti şi investitori. Autorităţile suspectează membrii disidenţi ai mişcării republicane.

Irlanda de Nord a fost afectată timp de decenii de conflictele dintre republicani şi unioniştii probritanici. În ultimele luni au fost comise mai multe atentate cu bombă, care s-au soldat în general cu pagube, dar nu şi cu victime.

Poliţia a dezamorsat două bombe în Irlanda de Nord, în cursul weekendului, a anunţat duminică un purtător de cuvânt citat de Departamentul pentru armamente, potrivit NewsIn.

"Ambele dispozitive aveau potenţialul să provoace răniri sau pagube. Au fost lăsate în locuri frecventate de public", a spus purtătorul de cuvânt, cerând populaţiei să fie vigilentă.

Unul dintre dispozitive a fost descoperit sâmbătă lângă un container cu lichid inflamabil, de angajaţii unei parcări a aeroportului din Belfast. Vineri, un locuitor din oraşul Lurgan a alertat poliţia, după ce a descoperit o bombă de 40 de kilograme într-un butoi cu bere. Geniştii au dezamorsat bombele.

Ministrul nord-irlandez al justiţiei, Davi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 30 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 52 minute
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°