Felul in care a fost primita stirea prin care am fost “informati” ca  francezii si nemtii au hotarat sa ne amane aderarea la “Spatiul Schengen” nu trebuia sa surprinda pe nimeni. Ca de obicei, majoritatea romanilor vor continua sa-si pregateasca sarbatorile de iarna asa cum o fac dintotdeauna si o minoritate a cetatenilor se vor imparti in clasicele doua grupuri. Militanti – “ne-o meritam” si alti militanti – “ne-au nedreptatit”. Bineinteles ca adevarul este undeva pe la mijloc. Problema este ca niciodata acest mijloc nu poate fi gasit cu exactitate si analizat cu obiectivitate. Vestea proasta primita ieri a fost anticipata de mine cam de la mijlocul lunii iunie, am postat si doua articole pe blogul meu in care am descris cateva scenarii posibile ca justificare a masurii de respingere. Credeti-ma ca sunt un profet extrem de mic, simplu, am perceput construirea tezelor de respingere. Uniunea Europeana aplica masuri care se dovedesc de un an incoace ca facand parte dintr-o noua realpolitik,   care incearca sa reinventeze o stabilitate pierduta politic, economic si social. Putina istorie nu strica niciodata, cred eu! Trebuie inteles ca acest proiect european a inceput modest, ca un proiect de viata in comun al celor care in trecut facusera razboiul si care au decis, dupa razboi, sa traiasca in pace. La realizarea acestui proiect au pus umarul barbati care luptasera pe front si care stiau ce inseamna libertatea si pierderea ei, prietenia, ura si celelalte sentimente omenesti. Barbatii astia erau oameni politici corecti, care credeau sincer in idealurile lor. Treptat, ca in orice constructie umana, birocratia a pus mina pe proiect si l-a acaparat. Proiectul initial a devenit unul din ce in ce mai vast, iar politicienii cei vechi au fost inlocuiti cu altii, nascuti dupa razboi, crescuti in spiritul lui “trebuie sa am de toate”, “mi se cuvin toate”, “merit mult si dau putin