Mircea Mihăieş: "Pentru a preîntâmpina orice speculaţie, anunţ că nici eu, nici prieteni foarte apropiaţi ai mei n-avem nici cea mai mică intenţie de a ne înregimenta politic."
Fac această precizare observând vâlva stârnită de decizia unor jurnalişti şi intelectuali de a candida pentru un fotoliu de parlamentar. Blogurile, forumurile şi comentariile on-line duduie de păreri pro şi contra, într-un amestec de optimism debordant şi de otrăvuri rău mirositoare. Sever Voinescu şi Că- tălin Avramescu - membrii primului eşalon dintr-o anunţată viitură de „personalităţi publice pregă tite să ia cu asalt parlamentul“ - beneficiază de o reclamă pe care şiar dori-o orice candidat. E drept, în acest iarmaroc al vorbelor s-au rostit absolut toate aberaţiile: c-au fost şantajaţi, c-au primit bani cu nemiluita, că s-au înţeles asupra unor legi „dictatoriale“. Dar cel mai mult îmi repugnă fariseismul luărilor de poziţie ale vigilenţilor într-ale purităţii şi moralei. În fond, de ce o astfel de opţiune trebuie să stârnească indignare - aşa cum se vede în tabăra susţinătorilor, pe faţă sau pieziş, ai penelistopesediş tilor? E vreo inconsecvenţă la nivelul comportamentului sau ideilor? Din adepţi, până ieri, ai democraţiei, au trecut azi de partea celor „322“? Au dezertat Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu din tabăra anticorupţie, antineruşinare şi antidemagogie, pentru a se alătura mafiei pesedistoconservatoare- peneliste care conduce discreţionar ţara?
Nici gând. În fond, e vorba de o evoluţie firească. După ce au dobândit o anumită experienţă a practicii politice şi o invidiabilă vizibilitate, aceşti intelectuali - cu certă vocaţie a implicării în treburile publice, străluciţi jurnalişti, dar şi admirabili cărturari - au simţit de datoria lor să păşească în arenă. De ce-ar fi ei condamnabili, şi nu slugoii cantonaţi în tranşeele felixpesediste, de unde catap