Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luptele interne dintre cardinali răbufnesc la Milano

Publicat in Romania Libera, joi 14 martie 2013 ·

Lovitură de teatru înaintea închiderii porţilor Capelei Sixtine, unde are loc conclavul în cadrul căruia cardinalii electori trebuie să aleagă viitorul Suveran Pontif. În rândul celor zece cardinali consideraţi “papabili”, cel aflat în fruntea listei este cardinalul italian Angelo Scola, arhiepiscop de Milano, în regiunea Lombardia, considerat un „ratzingerian”.

Înaintea conclavului, în cadrul unei messe speciale ţinute în faţa a mii de pelerini aflaţi în Piaţa San Pietro, cardinalii au fost invitaţi să depăşească disensiunile dintre ei. Decanul colegiului cardinalilor, Angelo Sodano, a făcut o ultimă tentativă acuzând luptele interne şi evidenţiind virtuţile unităţii în diversitate. Dar, în timpul acestei slujbe religioase speciale, cardinalul Angelo Scola, mare favorit pentru a fi viitorul Papă, a primit o lovitură.

Poliţia antimafia a efectuat o serie de raiduri asupra caselor, birourilor, clinicilor şi spitalelor din Lombardia, percheziţiile făcând parte dintr-o anchetă privind „corupţia legată de licitaţii, distribuţie şi spitale”. Instituţiile de sănătate din Lombardia sunt responsabilitatea principală a administraţiei regionale, care în ultimii 18 ani a fost condusă de Roberto Formigoni, prieten din copilărie cu Scola şi vechi membru al partidului lui Silvio Berlusconi. Administraţia regională condusă de Formigoni a fost acuzată în toamnă de presupuse acte de corupţie şi conduită neadecvată. Lovitura de graţie a venit când unul din miniştrii săi a fost arestat şi acuzat că a cumpărat voturi de la ’Ndrangheta, mafia calabreză. Iar Formigoni este suspectat într-o anchetă privind corupţia şi conspiraţie, marţi fiind arestate mai multe persoane.

Scola, un apropiat al ultimului Papă, conduce arhidioceza Milano din 2011 şi este considerat campionul unei mari părţi a facţiunii neitaliene care pune în discuţie puterea stabilită de cardinalii de la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 58 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 46 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 26 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 28 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 13 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°