Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin: Parteneriatul strategic cu Franţa este mort, Parisul să nu dea lecţii anticorupţie României

Publicat in Romania Libera, joi 6 ianuarie 2011 ·

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat că parteneriatul strategic cu Franţa este mort, că Parisul nu are poziţia morală să dea lecţii anti-corupţie României şi că nu vede nicio consecinţă a unei eventuale denunţări a MCV, potrivit Mediafax.

Severin mai susţine, că Franţa ar trebui exclusă din Schengen, dacă este vorba despre criteriul corupţiei, şi că România ar trebui să se retragă din Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

"Dacă astăzi România ar anunţa că nu mai acceptă aplicarea MCV, care ar fi consecinţele ? Vă spun eu: nici unele, nici unele. Pentru că, din punctul de vedere al clauzei de salvgardare, aceasta a ieşit din vigoare şi clauza de salvgardare era prevedere a Tratatului, deci nu se mai poate aplica nici un fel de sancţiune sau nici un fel de măsură în această privinţă, iar alte instrumente nu există, pentru că nici reprezentanţii Comisiei Europene nu au curajul să spună adevărul. Este vorba despre ceea ce englezii numesc «gentlemen agreement», o înţelegere între un stat şi Comisia Europeană, o înţelegere care conferă Comisiei drepturi pe care tratatele europene nu i le conferă. Deci, sub acest aspect, nimic nu s-ar putea întâmpla. Aici este un război al cuvintelor. Acest MCV a devenit un instrument de şantaj şi de discriminare la adresa României şi nu a condus şi nu poate conduce la o îmbunătăţire a performaneţelor justiţiei româneşti", a spus Severin.

Eurodeputatul crede că oficialii români ar trebui să facă lobby european pentru intrarea în Spaţiul Schengen în martie, la termen. Severin este de părere că demersul miniştrilor francez şi german de Interne este "ilegal, imoral şi anti-european".

"România ar trebui să intre rapid în contact cu toate capitalele, pentru a arăta că demersul celor doi miniştri de Interne, francez şi german este unul ilegal, imoral şi antieuropean, nu antiromânesc. Dacă se adaugă criteri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°