Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL la înmormântarea lui Cioabă. Romii contestă decizia de a avea doi regi VIDEO

Publicat in Romania TV, vineri 23 august 2013 ·

Cei doi fii ai lui Florin Cioabă, Dorin şi Daniel, au fost încoronaţi la înmormântarea tatălui lor. Dorin Cioabă a devenit "regele internaţional al romilor", iar fratele său, Daniel Cioabă, a fost numit regele romilor din România. Totuşi, cei mai mulţi romi, în frunte cu împăratul Iulian, contestă decizia luată de conducătorii lor. Ei sunt de părere că fiul cel mare al lui Florin Cioabă ar trebui să moştenească tronul. De asemenea, mai mulţi romi au plecat de la înmormântare.

Mulţi romi, în frunte cu împăratul Iulian, contestă decizia luată astăzi de conducătorii săi. Lideri ai mai multor comunităţi de romi din ţară şi străinătate s-au adunat pentru a decide cine va fi urmaşul lui Florin Cioabă. Cei mai mulţi au votat pentru Dorin, fiul cel mare, dar au fost şi voci care l-au vrut pe băiatul cel mic, Daniel.

Într-un final, de dragul unităţii etniei, liderii au căzut de acord să existe doi regi. Fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, a devenit regele internaţional, iar fiul cel mic, Daniel, a fost numit regele romilor din România.

"Cineva aştepta la o capra să nască un ied şi s-au născut doi iezi. În consiliu s-a discutat ceva, a intervenit altcineva din afara, alte partide politice, apolitice. I-a învârtit cum au crezut ei. N-am cum să fiu de acord pentru că noi ne ghidăm după legile cereşti. Primul născut trebuie să fie, după ta-su. Daniel nu poate să fie rege, n-are cum să fie rege", a declarat împăratul Iulian la România TV.

Nici romii de rând nu vor doi regi. Cei mai mulţi îl vor ca rege pe Dorin Cioabă, fiul cel mare al răposatului Florin Cioabă. Pentru a-şi arăta nemulţumirea, o parte dintre ei au plecat de la înmormântare.

VEZI ŞI ÎNCORONARE la căpătâiul tatălui. Dorin Cioabă devine "rege internaţional". Daniel, regele romilor din România

Cei doi fii ai lui Florin Cioabă, Daniel şi Dorin, au fost încoronaţi lângă sicriu t

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 37 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 37 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 40 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 46 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 50 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°