Moşit de Traian Băsescu şi cocoloşit de DNA, PD-L ar fi trebuit să obţină un rezultat suficient de mare pentru a putea forma singur guvernul. N-a reuşit asta.
1. Graba cu care imediat după alegeri PD-L şi PSD s-au arătat dispuse să negocieze cu oricine pentru a accede la guvernare.
Desigur, după alegeri, mai ales când rezultatul e cel din acest an, partidele sunt obligate să negocieze. Electoratul şi-a dat însă votul fiecăruia dintre partide, plecând de la programul de guvernare sau de la note definitorii, cum ar fi, de exemplu, poziţia faţă de Traian Băsescu. A te repezi însă imediat după anunţarea scorului pentru a-ţi arăta completa disponibilitate de a negocia orice e o imensă prostie. Ce să creadă alegătorul văzând, de exemplu, că Emil Boc, liderul PD-L, nu avansează o clipă posibilitatea de a rămâne în Opoziţie dacă partidele parlamentare, partenere de negociere, vor refuza să accepte programul politic al democrat-liberalilor? Ce să creadă alegătorul auzindu-l pe Theodor Stolojan anunţând că PNL e opţiunea întâi pentru PD-L când, de doi ani aproape, fostul premier FSN-ist n-a ostenit a denunţa trădarea de către PNL a valorilor Dreptei? Ce să creadă alegătorul văzând că Mircea Geoană nu suflă o vorbă despre programul de stânga al ieşirii din criză? Adăugând aceste lucruri imaginilor difuzate de televiziuni cu întâlniri prin restaurante ale până nu demult adversarilor de moarte, înţelegem de ce românii s-au prezentat la vot într-o proporţie atât de mică.
2. Prestaţia lui Mircea Geoană la consultările de la Cotroceni.
În timp ce liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a folosit prilejul pentru a reafirma anumite poziţii critice ale partidului faţă de folosirea DNA de către Traian Băsescu drept Poliţie Politică a regimului, Mircea Geoană a fost cum nu se mai poate mai de duios. Fireşte, şeful statului are d