Adolescenta picteză tablouri inspirate, uneori, după lucrările renumiţilor Michelangelo, Goya sau Leonardo Da Vinci.
Proaspăt admisă la Liceul Teoretic Mihai Eminescu, adolescenta care iubeşte în aceeaşi măsură limbile străine, matematica şi fizica ajunge să petreacă şi câte 4 ore pe zi în faţa şevaletului.
„Pentru mine desenul şi pictura sunt un hobby, o plăcere pe care nu mi-o refuz niciodată. Mă relaxez şi reuşesc atât de mult să mă detaşez de problemele zilnice, încât nu-mi dau seama când timpul zboară“, mărturiseşte Ioana Simion.
Multă muncă
Pasionată de desen şi pictură, adolescenta mărturiseşte că doar cu multă muncă a ajuns astăzi să realizeze tablouri impresionante. Lucrarea pe care o definitivează în prezent este portretul Monalisei, care urmează să fie expusă pe holurile de la Liceul Mihai Eminescu.
Primele lucrări
„În demersurile mele artistice sunt sprijinită îndeaproape de profesorul Mugur Coman, de la atelierul de creaţie al oraşului, dar pot spune că încerc să capăt experienţă documentându-mă acasă. Internetul este eficient, dar nu suficient pentru ceea ce fac. Îmi cumpăr tot timpul cărţi de pictură şi cu tehnici de realizare“, povesteşte Ioana Simion.
Primele tablouri care i-au ieşit din mâini au fost realizate în clasa a VI-a, în cadrul taberei de creaţie Pastel de vară, organizată la Călăraşi. În urma excursiilor realizate, copiilor li s-au dat teme de lucru care au vizat zonele vizitate. Ioana a ales să picteze portretul unei măicuţe, un peisaj de pe malul Borcei şi o biserică. Aceste lucrări au fost alese, alături de ale altor tineri, pentru realizarea unui calendar de către Consiliul Judeţean Călăraşi.
Multă muncă
Modestă din fire, adolescenta spune că nu ai nevoie de talent ca să pictezi, ci doar de multă muncă şi răbdare.
„Pe lângă orele petrecute la atelier, unde desenez şi d