Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ilie Dumitru a înfiinţat primul cinematograf pentru copii

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

A înfiinţat cinematografe şi a festivaluri care acum se ţin an de an în localităţile judeţului. De curând şi-a publicat şi prima carte, monografia comunei natale, Şerbăneşti.

A lucrat 25 de ani în domeniul cinematografiei şi a adus la Slatina actori mari care i-au devenit şi prieteni. A fost şef al Secţiei de Cinematografe şi director la Întreprinderea Cinematografică din Olt. „Mi-a plăcut mult filmul şi m-am bucurat că am putut să aduc pelicule importante la noi în oraş. Pe atunci venea lumea la cinema, mă sunau oamenii seara şi mă rugau să îi las să stea în picioare. Se ocupau în fiecare seară cele 600 de locuri alem cinematografului Alutus”, a spus Ilie Dumitru.

Actiri mari cum ar fi Amza Pelea, Colea Răutu, Ion Dichiseanu sau Sergiu Nicolaescu au venit şi au lansat filme la Slatina. „Atunci când am dat în folosinţă Alutusul am adus o bună perioadă de timp şi actorii care jucau în filmele pe care le prezentam. Oamenii se bucurau să îi vadă pentru că erau adevărate staruri. Amza Pelea mi-a devenit bun prieten între timp”, a povestit Ilie Dumitru.

A înfiinţat festivalurile din judeţ

A înfiinţat şi primul cinematograf pentru copiii din Oltenia. „Când am fost în vizită în Polonia, am văzut că părinţii puteau să vină cu copiii la cinema pentru că era o sală şi pentru ei unde puteau vedea pelicule potrivite cu vârsta lor. La întoarcere am înfiinţat la Slatina cinematograful pentru copiii „Voinicel” care era în partea de jos a oraşului. A fost o mare realizare pentru mine. În 1984 am locul I pe ţară în difuzarea filmului românesc. Slătinenilor le plăceau filmele româneşti”, a spus Dumitru.

Dar pe lângă partea de film, Ilie Dumitru s-a ocupat şi de viaţa culturală din judeţ. A înfiinţat diferite festivaluri pe timpul comunismului, iar unele dintre ele se mai păstrează şi astăzi. „În 1969 a fost prima ediţie a Festuvalului Căluşului care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°