Polifem pipăi berbecul şi zise: Dragă berbece, pentru ce ieşi tu azi atât de târziu din peşteră? " (Odiseea, Cântul IX, pag. 150, ed. rom.).
Nu ştiu ce se petrecuse în ziua aceea notată, 18 mai 1963. Care să fi fost evenimentul? Precis că stratagema lui Ulisse invocată bătea undeva. Dar, unde? Ulisse, agăţat de burta berbecului, ţinându-se strâns pe dedesubt cu mâinile de lâna lui bogată, să scape din peştera în care îl închisese Polifem, după ce îi luase vederea, orbindu-l pe ciclop cu un par aprins răsucit în singurul său ochi monstruos... Ceva ce mi s-o fi întâmplat chiar mie, poate, ceva important, de care nu-mi mai aduc aminte. În orice caz, contextul în care este plasat citatul clasic, îmi dă de gândit... Iată ce însemnări mai întâlnesc făcute în aceeaşi zi de 18 mai 1963:
Nu avem altă proprietate decât cuvintele... (Urmează o ştersătură apăsată cu cerneală neagră)... Şi teama poate avea o nobleţe a ei... Diverse moduri de a avea teamă... Grade. O ierarhie a fricii. Bună ierarhia fricii, a se folosi, eventual... În orice caz, teama caracterizează pe om, determină, îl determină... Una este teama animalică, biologică, sădită de instinct, şi alta teama metafizică de Dumnezeu. O teamă superioară, putem spune... sublimă, mă pomenesc molipsit de verva demonică a palicarului...
Teama caracterizează, vasăzică. De ce anume îţi este frică, teamă, depinde şi propriul tău caracter. Şi dacă nu caracter, chiar, măcar starea în care te afli pe moment... Mai departe, desluşesc: Pe noptieră ea are o ediţie veche, jerpelită a Codului manierelor elegante. El iese, se duce după ţigări şi pâine. A lipsit destul timp. Astfel încât atunci când se întoarce, ea, care stă în pat şi citeşte, începe să râdă văzându-l prăfuit, cu genele galbene, cu faţa pudrată parcă, machiată, ca şi cum între timp s-ar fi mascat - se zicea că ar fi fost vorba de o explozie petre
