După patru ani de lucrări, amânări şi un contract majorat semnificativ, şoferii vor putea testa varianta ocolitoare a municipiului Iaşi timp de o lună, după care va fi făcută recepţia finală a unui tronson destinat traficului greu.
Centura Iaşiului, un proiect lansat în martie 2008, a devenit funcţională pe o distanţă de 14 kilometri astăzi, 8 august. Oficial, şoferii vor putea intra pe şosea de la ora 18.00. Deşi lucrările trebuiau terminate, conform contractului iniţial, la 1 aprilie 2011, acestea au fost tergiversate din lipsa finanţării, dar şi a problemelor cu terenul şi cele privind exproprierile.
Inginerii au testat astăzi structura de rezistenţă a două viaducte, construite la kilometrii 7 şi 8.
Camioane de 40 de tone au trecut peste o scândură, iar specialiştii au măsurat nivelul vibraţiilor:
„În această săptămână se va circula pe toată şoseaua de centură, obiectivul numărul 1 al variantei ocolitoare destinate traficului greu, de 14 kilometri. Va fi o perioadă de probă de circa o lună, să vedem dacă nu apar probleme mai ales pe ultimul tronson unde terenul are o structură dificilă. Apoi vom face recepţia lucrărilor. În această săptămână vor fi testate viaductele", a precizat Dănuţ Pilă, şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi. Lucrările la şoseaua de centură pentru trafic greu au fost executate de firma Vega '93 Galaţi.
Click pentru a vedea mai multe imagini cu ultimele teste de la şoseaua de centură
Astfel, şoferii care vin pe E583, dinspre Paşcani sau Roman, vor putea ocoli municipiul Iaşi ajungând la şapte kilometri de ieşirea din oraş spre Vaslui, în dreptul localităţii Lunca Cetăţuii. Practic vor intra din drumul european spre comuna Miroslava, vor trece prin satul Uricani, vor ajunge la ieşirea din Valea Ursului, unde este amenajat un sens giratoriu la intersecţia cu drumul Iaşi-Voineş