Preţedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că a promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014.
"Am promulgat Bugetul Asigurărilor de Stat. Este în regulă. Încă are uşoare rezerve, dar poate că nu e rău să fie o mică rezervă la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat", a anunţat preşedintele Traian Băsescu.
El a mai spus că cei care propovăduiau imposibilitatea de a plăti pensii și ajutoare sociale s-au dovedit a fi doar nişte "propagandişti".
"Nu a existat în intenţia mea să opresc acest buget", a mai spus şeful statului.
Băsescu a declarat, joi, că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.
Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor.
Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.