Viena este considerată cel mai plăcut oraş în care am putea trăi. M-am convins – parcă mai concret ca niciodată! – că această afirmaţie, rezultat al unor sondaje serioase la nivel internaţional, este adevărată, în acest început de decembrie cînd am revenit în capitala austriacă după mai bine de trei ani şi am simţit din nou caracterul majestuos al unui oraş imperial, mîndria justificată a unei vieţi culturale spectaculoase, generozitatea unei gazde perfecte şi tandreţea binevoitoare a unui prieten. Străzile sînt curate şi liniştite, tramvaiele şi metroul vin la secundă, piaţa de Crăciun îşi etalează veselă produsele, celebra operă, splendida clădire Musikverein, cele două muzee poziţionate faţă în faţă şi, între ele, impunătorul monument ridicat în onoarea împărătesei Maria Theresia, statuia lui Johann Strauss-fiul din parcul oraşului, casele memoriale în care au trăit Mozart, Beethoven, Schubert, familia Strauss.... sînt toate, nemişcate, la locurile lor, dînd impresia că, aici, timpul s-a oprit. Opera de Stat Ca de obicei, cînd merg la Viena am în program operă şi concert. Viaţa muzicală a oraşului este clocotitoare şi cei mai mari artişti ai momentului se regăsesc firesc şi confortabil pe afişele imense împrăştiate peste tot. La Staatsoper am văzut şi ascultat Maeştrii cîntăreţi din Nürnbereg de Wagner, recentă reluare a titlului în avanpremiera anului 2013, marcat puternic de sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea muzicianului german. Regia lui Otto Schenk şi decorurile semnate Jürgen Rose propun o versiune clasică de teatru muzical într-o simpatică atmosferă de epocă, simplă, esenţializată şi… colorată, în care personajele se mişcă veridic şi mai ales comod. Spectacolul are o vîrstă, a fost prezentat în premieră în 2008 şi vienezii aşteaptă acum noutatea unei distribuţii proaspete. Cel puţin parţial. La pupitru, o baghetă nouă, cea mînuită de către dirijo