Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste jumătate dintre francezi nu-l consideră pe Hollande un preşedinte bun

Publicat in Gandul, joi 28 martie 2013 ·

Peste 50 la sută dintre francezi apreciază că François Hollande nu este un preşedinte bun, faţă de 22 la sută care susţin contrariul, potrivit unui sondaj efectuat de CSA pentru postul de televiziune BFMTV difuzat joi, relatează AFP.

Aproximativ 27% dintre persoanele intervievate nu au dorit să se pronunţe.

"Cadrele de conducere (63% aprecieri negative), liber profesioniştii (59%) şi pensionarii (55%) sunt mai reticenţi în privinţa capacităţii lui François Hollande de a-şi îndeplini funcţia de şef al statului", subliniază institutul.

CSA relevă că "François Hollande este considerat un bun preşedinte al Republicii de către 60% dintre alegătorii din primul tur, o proporţie care atinge doar de 48% în rândul celor care l-au ales în al doilea tur, la 6 mai anul trecut".

Sondajul a fost realizat pe Internet, în perioada 26-27 martie, pe un eşantion reprezentativ de 961 de persoane rezidente în Franţa, în vârstă de cel puţin 18 ani, potrivit metodei cotelor.

Publicarea anchetei CSA pentru BFMTV are loc după ce o serie de sondaje a arătat o scădere continuă a popularităţii lui Hollande, după zece luni de la victoria obţinută împotriva lui Nicolas Sarkozy în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Un sondaj al institutului IFOP, publicat în acest weekend de Le Journal du Dimanche, arată şi el o scădere a popularităţii preşedintelui, cu şase puncte, raportat la luna precedentă.

Potrivit IFOP, 68% dintre persoanele intervievate (faţă de 62% în februarie) se declară nemulţumite de François Hollande ca preşedinte al Republicii, faţă de 31% care se declară mulţumite, în timp ce unu la sută nu are o opinie.

Este vorba nu doar despre cel mai prost rezultat înregistrat de François Hollande de la alegerea sa în mai 2012, ci şi despre cel mai prost rezultat înregistrat de către un preşedinte francez după primele zece luni de la p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 38 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 5 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°