"La fin du silence", lungmetrajul de debut al lui Roland Edzard a avut premiera oficiala la Cannes. Maia Morgenstern a venit pe Croazeta impreuna cu fiica sa, Cabiria. Din pacate, timpul pe care il petrece aici e extrem de scurt. In corespondenta de azi, pe langa interviul pe care actrita romanca l-a acordat HotNews.ro, mai puteti afla cum a revenit Kim Ki-duk la cinema cu un film foarte apropiat de "Aurora" lui Cristi Puiu si de ce e bine pentru Catalin Mitulescu ca Emir Kusturica prezideaza juriul de la "Un Certain Regard".
Apasa pe poza pentru a deschide FOTOGALERIA.Maia Morgenstern face un rol pregnant, desi nu foarte intins in thrillerul psihologic "La fin du silence", film de debut care te duce cu gandul la Michael Haneke, dar fara a avea forta si originalitatea acestuia. Actrita romanca e al treilea nume de pe generic si joaca rolul principal feminin, cel al unei mame frantuzoaice cu trei copii, dintre care unul din alta legatura afectiva. Povestea nu dezvaluie prea multe lucruri nici la final, dar te lasa sa intelegi ca violenta adolescentului (interpretat de debutantul Franck Falise) a fost provocata de separarea parintilor si a dospit in tacere, ani la rand. (Ce coincidenta cu tema unui alt film din editia din acest an a Cannes-ului, "We Need to Talk About Kevin", de Lynne Ramsay.).
In natura salbatica din Vosges unde vanatoarea e un act natural, agresivitatea adolescentului isi gaseste mediul ideal de desfasurare. Ultima scena a filmului, care e o descarcare energetica petrecuta in noroi, e cea care a solicitat-o pe Maia Morgenstern cel mai mult, ca si pe ceilalti actori din distributie. "Am primit scenariul mai demult si nu am inteles nimic din el la inceput, si nu pentru ca franceza nu e limba mea materna," a spus actrita romanca la discutia cu presa de dupa prima din cele doua proiectii ale filmului.
"Aceasta femeie ar