Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul Ciuhodaru recomandă Viagra colegilor din Parlament

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Trei zile este deputat, patru zile medic la urgenţe, şi încă vreo două blogger. Aşa se prelungeşte săptămâna pentru Tudor Ciuhadoru, pe care îl vedeţi aproape zilnic la Ştirile de la 5. Morţii şi răniţii sunt specializarea sa medicală la UPU Iaşi. De vreun an şi jumătate de când e şi parlamentar le-a pus pofta în cui iubitorilor de etnobotanice. Mai nou, este şi spaima "beţivilor".

Dacă ajung la spital cu abuz de alcool, să plătească spitalizarea şi tratamentul, a propus deputatul. Iar dacă nu au bani, să cureţe străzile. Ciuhodaru sau Ciuho, cum i se mai spune, are un tratament şi pentru "impotenţa" politică a parlamentarilor: Viagra. Şi poate lucrurile s-ar mişca mai repede în Legislativ.

EVZ: Care e programul dumneavoastră într-o săptămână normală?

Tudor Ciuhodaru: Luni, la ora 13.00 sunt în avion pentru Parlament. La 14.00 ajung în Bucureşti, la 15.00 sunt la Camera Deputaţilor pentru plen. Plec undeva la 20.00 de la Parlament după întrebări, interpelări. Marţi la 8.30 sunt întotdeauna la declaraţiilor politice din plen pentru a-mi susţine ideile şi pentru a încerca să-i conving pe înţelepţii care ne guvernează că se poate şi mai bine pentru sănătatea românilor. SUMARUL ARTICOLULUI Medicul Ciuhodaru recomandă Viagra colegilor din ParlamentNotă de plată pentru beţivii...Notă de plată pentru beţivii... FOTO evz.ro

Medicul deputat Tudor Ciuhodaru

Urmează plenul, se termină şedinţa pe la 12.30, apoi merg la comisie. Şi acum depinde de programul zilei de miercuri. Când au fost lucruri de rezolvat până la finalul săptămânii, am stat până joi, dacă nu, marţi seară, cu avionul de 21.00 sunt în drum spre Iaşi. La 22.00 ajung şi mă duc la Spitalul de Urgenţă pentru a programa lucrurile pentru a doua zi. Locuiesc, trăiesc, muncesc în Colegiul meu, ceea ce un mare avantaj, că uneori oamenii vin la spital căutându-mă pentru probleme lor, sperând să-i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 43 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°