Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile din România se află într-o situaţie riscantă

Publicat in Capital, joi 21 octombrie 2010 ·

Băncile din România, Ungaria şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile din Europa de Est la orice revenire a crizei, deoarece volumul creditelor neperformante rămâne ridicat iar creşterea economică lentă opreşte creditarea, a declarat Michael Steinbarth, director în cadrul agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Bloomberg.

Băncile nu se descurcă foarte bine, şi anume din punctul de vedere al datelor privind calitatea activelor bancare, în România, într-un anume grad în Ungaria şi într-un grad mai redus în Bulgaria. Sistemele bancare din România, Ungaria şi Bulgaria arată de asemenea caracteristici mai slabe din cauza dezechilibrelor macroeconomice', a explicat analistul agenţiei.

Băncile din Europa de Est, inclusiv UniCredit SpA (Italia), Erste Group Bank AG (Austria) şi Societe Generale (Franţa), au făcut eforturi să-şi restructureze datoriile, inclusiv ipotecile în valută şi creditele de consum, în timpul crizei creditelor. Băncile din România şi Bulgaria se află de asemenea într-o situaţie riscantă din cauza riscului extinderii crizei datoriilor din Grecia iar taxa pe bănci introdusă în Ungaria afectează profiturile instituţiilor care operează în această ţară.

Ungaria şi România au avut nevoie de asistenţa financiară a Fondului Monetar Internaţional pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în timpul crizei. În timp ce regiunea se redresează din cea mai gravă recesiune din ultimii 20 de ani, măsurile de austeritate adoptate de guverne menţin scăzute ratele de creştere economică deoarece Uniunea Europeană încearcă să prevină escaladarea crizei datoriilor pe continent.

În România, eforturile de reducere a deficitului din următorii ani vor stagna creşterea economică, a declarat Michael Steinbarth, în 12 octombrie. Premierul Emil Boc reduce locurile de muncă şi salariile în sectorul bugetar pentr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Rompetrol Rafinare a finalizat revizia generală a rafinăriei Petromidia Năvodari

Ziua Constanta acum 25 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 24 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°