Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ariel Castro, bărbatul care a răpit şi sechestrat trei femei timp de zece ani, a compărut în faţa unui tribunal din Cleveland

Publicat in Gandul, joi 9 mai 2013 ·

Ariel Castro, principalul suspect în răpirea şi sechestrarea a trei tinere timp de aproximativ zece ani în Cleveland (Ohio, nord), a compărut joi dimineaţă pentru prima dată în faţa unui tribunal din oraş, relatează AFP.

Inculpat pentru viol şi sechestrare, Castro, în vârstă de 52 de ani, a apărut cu cătuşe la mâini şi cu ochii în pământ. El nu s-a exprimat în timpul audierii, care a durat câteva minute.

Tribunalul a stabilit o cauţiune de două milioane de dolari pentru fiecare caz, asigurând astfel menţinerea suspectului în detenţie.

Potrivit lui Kathleen DeMetz, avocata din oficiu a acestuia, el va fi probabil pus sub supraveghere strictă pentru a evita orice tentativă de sinucidere.

"Nu vreau să fac comentarii despre atitudinea sau declaraţiile sale pentru moment", a precizat ea. "Acest bărbat n-are un ban", a adăugat ea, confirmând că plata cauţiunii nu este luată în calcul.

Ariel Castro, şofer de autobuz aflat în şomaj din noiembrie, era îmbrăcat într-o bluză de culoare închisă. Cu capul plecat, el a evitat privile şi nu a avut nicio reacţie.

El a semnat documentele judiciare cu mâinile încătuşate, după care a ieşit din sala de audieri.

Cei doi fraţi ai lui Ariel Castro, care au fost reţinuţi în acelaşi timp cu el dar împotriva cărora nu au fost formulate acuzaţii în acest caz, au fost puşi în libertate în cadrul aceleiaşi audieri.

"Ariel a ţinut pe toată lumea deoparte", a explicat miercuri şeful adjunct al poliţiei din Cleveland, Ed Tomba.

El a fost inculpat miercuri pentru viol şi patru sechestrări: Amanda Berry, în vârstă de 27 de ani, fiica acesteia Jocelyn, în prezent în vârstă de şase ani, Gina DeJesus, 23 de ani, şi Michelle Kight, 30 de ani. Toate patru au fost eliberate luni graţie unui vecin.

Condiţiile în care erau deţinute victimele continuă să fie dezvăluite puţin câte puţin.

P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 8 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°