Dusan Wilms (52 de ani), unul dintre cei mai puternici executivi români din comerţul local, care avea pe mână afaceri de peste un miliard de euro anual, a fost promovat la nivel internaţional şi va prelua noi responsabilităţi în cadrul grupului german Metro, el urmând a se ocupa de proiecte strategice.
Astfel, începând cu data de 1 decembrie conducerea Metro Cash& Carry România va fi preluată de Gilles Roudy, care a fost anterior director comercial în cadrul Real International, divizia de hipermarketuri a grupului METRO, unul dintre cele mai puternice din lume, cu afaceri de peste 66 mld. euro anul trecut.
WikiZF: Profilul companiei Metro Cash& Carry România
Dusan Wilms, care a condus în ultimii patru ani pentru al doilea mandat businessul Metro Cash&Carry va rămâne astfel în cadrul grupului german, din noua poziţie el urmând a coordona procesul de repoziţionare şi dinamizare a magazinelor real, - Hyper Magazine din România, rămase în cadrul METRO GROUP, precum şi repoziţionarea lor strategică şi conceptuală.
Real a vândut la finalul anului trecut 20 de hipermarketuri către Auchan, în portofoliul companiei rămânând doar 4 magazine. Continuarea pe ZFCorporate
Dusan Wilms (52 de ani), unul dintre cei mai puternici executivi români din comerţul local, care avea pe mână afaceri de peste un miliard de euro anual, a fost promovat la nivel internaţional şi va prelua noi responsabilităţi în cadrul grupului german Metro, el urmând a se ocupa de proiecte strategice.
Astfel, începând cu data de 1 decembrie conducerea Metro Cash& Carry România va fi preluată de Gilles Roudy, care a fost anterior director comercial în cadrul Real International, divizia de hipermarketuri a grupului METRO, unul dintre cele mai puternice din lume, cu afaceri de peste 66 mld. euro anul