Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii se întorc la bicicletă

Publicat in Adevarul, joi 31 octombrie 2013 · ·

Vânzările de biciclete au depăşit, pentru prima dată în Europa, vânzările de automobile, iar România se află în topul iubitorilor vehiculului cu două roţi.

Pentru prima dată în istorie, vânzările bicicletelor domină vânzările maşinilor, fiind ţări în care nu există precent pentru această situaţie, precum Spania. Italia, spre exemplu, a vândut mai multe biciclete pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În Marea Britanie, au fost vândute trei milioane de biciclete, în 2012, spre deosebire de două milioane de maşini, potrivit cifrelor publicate de npr.org. Trendul poate fi observat în cadrul a 23 de ţări membre ale Uniunii Europene din cele 27 avute în vedere, iar specialiştii atribuie o parte a creşterii vânzărilor recesiunii europene. Belgia şi Luxemburg sunt singurele ţări europene care se dezic de la trend.

Un alt motiv care explică ascensiunea vânzărilor este şi numărul mare de iniţiative europene care au promovat ciclismul ca mijloc de transport în oraş. În ţări precum Anglia, locuitorii sunt scutiţi de taxe şi beneficiază de reduceri la achiziţionarea unei biciclete. Dar, în ciuda beneficiilor oferite, englezii nu-i întrec pe români, când vine vorba de preferinţa pentru bicicletă, în detrimentul automobilului. În ţara noastră s-au cumpărat, în anul 2012, 380.00 de biciclete şi numai 72.000 de automobile. „Românii sunt cei mai mari iubitori de biciclete, de vreme ce la cinci biciclete se vinde o maşină”, scrie „Daily Mail”.

În România, ţara în care toată lumea se plânge de trafic, se vând anual biciclete în valoare de circa 45 de milioane de euro, potrivit unor estimări realizate pe baza datelor publicate de biroul de statistică al Uniunii Europene - Eurostat, şi în aproape 30% dintre gospodăriile românilor poţi găsi o bicicletă. De asemenea, ţara noastră se află pe poziţia a opta în topul celor mai mari producători de bici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 24 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 38 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°