Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciocolată amăruie

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 iulie 2008 ·

"Cîinii" au avut aseară un debut-fulger cu elveţienii, dar repriza a doua nu i-a dat satisfacţia dorită lui Mircea Rednic

Dinamoviştii s-au deplasat ieri 100 de kilometri pînă în Elveţia, pentru a efectua un amical cu iz de antrenament. Adversara, FC Meyrin, din liga a treia helvetă, a încercat din răsputeri să le ţină piept "cîinilor" lui Rednic. Roş-albii au zburdat pe lîngă jucătorii gazdelor, care s-au îndopat bine cu batoane de Mars înainte de meci, administrîndu-le un sec 3-0 în penultimul amical al stagiului. Cu ocazia excursiei in Elveţia, dinamoviştii şi-au învins şi coşmarul verii, acela de a trece de o formaţie de liga a treia în pregătiri. "Cîinii" au început în forţă. Homei a avut două centrări reuşite, ce s-au materializat prin golurile lui Attoukoura (7) şi Andrei Cristea (19).

Concurenţa naşte o competiţie acerbă şi la un amical cu o formaţie de semiamatori, de aceea Torje şi Andrei Cristea şi-au disputat balonul-jucărie ca doi copii pentru cine să bată penalty-ul, mijlocaşul de două milioane de euro avînd cîştig de cauză. Rednic a experimentat diverse module de joc în repriza a doua, permutîndu-i continuu pe cei trei din faţă - cei doi Cristea şi Thiago.

A REVENIT “PISICA”

Lobonţ a intrat la Dinamo în minutul 57, fiind aplaudat la apariţia pe teren de cei 300 de spectatori, iar Lucian Goian i-a înmînat docil şi banderola de căpitan. Prezenţa internaţionalului s-a făcut imediat simţită, "Pisica" dirijînd permanent "cîinii" din faţa lui.

Thiago s-a remarcat printr-o ratare monumentală, singur cu portarul (48). În finalul meciului, Galliquio şi Goian au fost la cîţiva centimetri de gol (82), iar Andrei Cristea a căutat a doua reuşită personală în acest meci, dar a şutat în bară din lovitură liberă (83).

Pentru Dinamo urmează ultimul amical, miercuri, ora României 20, cu echi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°