Anul 1989 mi-a ramas in memorie distinct, din acest punct de vedere. A fost momentul de apogeu al nebuniei ceausiste, cind paranoia incepuse sa se intinda, ca o picla, peste intreaga Romanie. Dincolo de anxietatea colectiva de care sufeream (toti redactorii), anxietate, in definitiv, legitima, considerind atitudinea rebela generala, ne obisnuisem sa ridiculizam cliseele „intelectualiste" si dogmatismul aberant al regimului, optind pentru ceea ce descoperisem (in cartile trimise constant de Ambasada americana la Reading Room-ul Catedrei de Engleza sau in emisiunile de la Europa Libera si BBC, ascultate, cu sfintenie, prin camine si acasa) a fi „cultura liberala euro-americana". In Opinia studenteasca apareau texte neconventionale, ce ar fi putut intra, fara probleme, ziaristic vorbind, in oricare mare publicatie din lume de atunci. Rememorez faptul ca am tradus in paginile revistei (de-a lungul lui 1987), in citeva numere consecutive, preluind sarcina de la Valeriu Gherghel, ultimul interviu al lui Mircea Eliade (dat, in 1986, pentru Chicago Magazine). Radu Eugeniu Stan publica, tot aici, niste interviuri absolut sclipitoare cu personaje ale vietii socio-culturale din Romania care nu se gaseau tocmai in gratiile sistemului, iar Alina Mungiu facea furori cu articolele sale sfichiuitoare. La Dialog, scriau Steinhardt, optzecistii bucuresteni (practic exclusi din presa culturala a timpului). Sorin Antohi semna cronica literara la volume care si-ar fi croit mult mai greu drumul in revistele literare propriu-zise, datorita continutului lor „ambiguu". Am publicat eu insumi o recenzie la faimosul (in epoca) eseu subversiv redactat de Mircea Iorgulescu, Marea trancaneala (iesit din editura cu titlu schimbat si nenumarate pasaje eliminate). Vorbeam pe sleau acolo despre politia politica, grabita „sa te umfle", daca „trancanesti" prea mult. Articolul a trecut, neverosimil, de f