Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Asterix şi-un Obelix. Alb de România

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Într-o zi frumoasă, specială (sfinţii împăraţi Constantin şi Elena), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contribuie la sărbătoare şi ne linişteşte, face dreptatea pe care mulţi o aşteaptă de aproape un an: repară onoarea dlui Victor Ponta,

Motto: “Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să asigure o supraveghere strictă la viitorul examen de Bacalaureat şi a arătat că, deşi speră în rezultate mai bune, "cine se dovedeşte hoţ" trebuie să iasă din examen.” (Mediafax, 21 mai 2013)

Într-o zi frumoasă, specială (sfinţii împăraţi Constantin şi Elena), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contribuie la sărbătoare şi ne linişteşte, face dreptatea pe care mulţi o aşteaptă de aproape un an: repară onoarea dlui Victor Ponta, suspectat de însuşire ilicită de texte, copiate şi reproduse ca atare în teza sa de doctorat (cum poate vedea oricine pe internet, pe site-ul Universităţii din Bucureşti), într-o primă fază, apoi subiect al unei plângeri penale depusă de doi oameni politici, acuzând de plagiat cartea al cărei coautor este dl. Ponta şi unde e reprodus mult din teza sa de doctorat. Reparaţia este totală, albirea petelor de pe onoare, la fel, ireproşabilă: dl. Ponta este exonerat, fapta nu există, deci, legal, alte acţiuni viitoare nu mai sunt premise. Căci va fi încălcată legea!

E o bucurie când cineva nevinovat îşi găseşte dreptatea nu în adevăr, ci în justiţie. Despre relaţia frumoasă a justiţiei cu adevărul se cunoaşte încă de câteva milenii; ea seamănă azi tot mai mult, în România, în anumite situaţii, cu aceea dintre Gérard Depardieu şi Vladimir Putin: sula fiscală franceză în coasta starului a dus la iubirea starului faţă de cetăţenia rusă. Decizia Înaltei Curţi e atât de specială şi binevenită şi pentru că sula plagiatului în coasta acum prim-ministrului a avut, dar nu numai ea, ca efect, începând de anul trecut,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 23 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°