Ultimele speranţe ale timişorenilor legate de titlu au fost spulberate aseară de echipa din Mediaş, care a izbuit o victorie nesperată pe Bega.
Într-o atmosferă apăsătoare, antrenorul bănăţenilor, Ioan Ovidiu Sabău, a anunţat, la puţine momente după meci, că demisionează. „Mai stau două etape şi apoi, indiferent de rezultate, voi pleca de la Timişoara. Decizia e luată şi nu mă voi răzgândi", a spus Sabău, deranjat şi de atmosfera ostilă lui din tribune.
„Se pare că nu mă ridic la nivelul aşteptărilor suporterilor. La un moment dat te saturi. La fiecare joc primesc înjurături, mi se strigă demisia", a conchis antrenorul. Gheorghe Chivorchian, preşedintele violeţilor a încercat, aseară, să-l convingă pe Sabău să revină asupra deciziei, dar, deocamdată, nu a reuşit.
Revenind la meci, evoluţia timişorenilor nu a fost una demnă de o echipă care se vrea campioană. Probabil resemnaţi după victoria CFR-ului de la Craiova, elevii lui Sabău au intrat nervoşi pe teren. Mai mult, ei au contestat, îndelung, fiecare decizie a arbitrului.
Timişorenii au avut însă dreptate la faza din minutul 22. Atunci, Contra a expediat un şut senzaţional de la 16 metri, balonul a lovit transversala şi a trecut de linia porţii, însă golul a fost nevalidat.
Cuminţi, medieşenii au aşteptat greşelile gazdelor, pentru a lovi mortal. Ceea ce s-a şi întâmplat. Cel mai în formă jucător al Gazului, Alex Muntean, i-a furat un balon lui Cisovski, a pasat apoi pentru Eric, care l-a executat pe Pantilimon. Sud-americanul a reuşit apoi „dubla" şi astfel, a aruncat Timişoara afară din lupta pentru titlu.
Telex
-Contra a intrat deja în vacanţă. Contra a primit un cartonaş roşu, în minutul 66, şi va rata ultimele două meciuri din Liga I. „Guriţă" l-a lovit pe Silvăşan cu piciorul şi cu cotul, fiind eliminat. „Contra confundă fotbalul cu sumo", a spus Marian Iancu.
-A