Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa redeschisă continuă în pierdere

Publicat in Adevarul, vineri 10 octombrie 2008 ·

Lichidarea participaţiilor deţinute de investitorii străini a coborât cotaţiile de la BVB. Spre deosebire de pieţele externe, Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de ieri tot pe roşu. Cea mai semnificativă corecţie a fost înregistrată de SIF-uri. Acţiunile listate la Bursa de la Bucureşti au revenit ieri la tranzacţionare după suspendarea neaşteptată de miercuri. Totuşi, spre deosebire de pieţele externe care au crescut uşor, toţi indicii de la BVB au înregistrat corecţii.

Cea mai semnificativă pierdere a fost înregistrată în segmentul celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), care au pierdut, în medie, 7,43%. La categoria «blue chips» cei mai lichizi zece emitenţi de la BVB au înregistrat o scădere de 1,72%, în timp ce indicele compozit a coborât cu 0,82%.

Corecţii medii de peste 3% au apărut în sectorul energetic, unde indicele BET-NG a închis şedinţa cu 3,84% mai jos faţă de ziua precedentă.

Specialiştii din piaţa de capital spun că în şedinţa de ieri a continuat trendul început cu o zi în urmă, când activitatea de tranzacţionare de la BVB a fost suspendată. «Cred că unii investitori au vrut să îşi lichideze participaţiile şi pentru că nu au reuşit miercuri, au continuat ieri», spune Gabriel Necula, broker la Prime Transactions.

Tranzacţii de 40 milioane lei

În opinia acestuia, investitorii acţionează în acest fel întrucât consideră că riscurile asociate economiei româneşti au crescut. «Deşi nu am evoluat în ton cu pieţele externe, în zilele următoare vom vedea o corelaţie cu bursele din afară», a adăugat Necula.

La închiderea şedinţei de la BVB, pieţele europene înregistrau creşteri între 1,9% şi 2,7%, în timp ce bursele din Europa Centrală şi de Est urcau cu până la 4,5%. Cel mai mare câştig a fost înregistrat de piaţa din Bulgaria, care a înregistrat o creştere d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 39 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 59 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°