Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZ REVOLTĂTOR! Şi-a 'omorât' mama pentru AJUTORUL DE ÎNMORMÂNTARE iar acum a umplut sicriul cu plăci de BCA!

Publicat in Libertatea, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Mânată de dorinţa de a stoarce nişte bani de la stat, Maria Luiza Bizadea (39 de ani), din Bucureşti, a recurs la o metodă la care numai o minte diabolică s-ar fi gândit. Şi-a “omorât” mama în acte şi a luat ajutorul de înmormântare. Acum, Dobiţa Dona chiar şi-a dat ultima suflare în spital, dar nu poate fi îngropată pentru că trebuie să i se stabilească identitatea!

Planul urzit de fiica inconştientă a fost pus la cale acum vreo doi ani, când aceasta a bătut la uşa medicului de familie, căruia, înlăcrimată şi îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, i-a spus că biata ei mamă s-a prăpădit. Fără să se convingă cu ochii lui că femeia a murit, doctorul a eliberat actul constatator de deces.

“Ştiam că pacienta mea e un om suferind”, s-a apărat medicul în faţa anchetatorilor după gafa impardonabilă comisă. De aici a fost floare la ureche pentru Maria, fiica “moartei”, care a obţinut ajutorul de înmormântare în valoare de 2.200 de lei. Zilele trecute, “moarta”, care avea 75 de ani, chiar şi-a dat sufletul în spital, unde urma să i se amputeze şi cel de-al doilea picior. Aşa, de macabra poveste au auzit şi rudele îngrozite venite la priveghi.

“Ne-a zis să nu deschidem capacul de la coşciug, că e contagios. Dar l-am deschis şi înăuntru, în loc de mort, erau trei plăci de BCA şi nişte haine ”, au povestit indignate rudele, care se pregătiseră de înmormântarea Dobiţei. Trebuie dovedit că «moarta» a trăit în ultimii doi ani

Cadavrul Dobiţei Dona, femeia “ucisă” în acte acum doi ani, este la morga Spitalului Floreasca, de unde va ajunge la IML pentru analize minuţioase. Înhumarea va putea fi făcută doar în instanţă, după ce testele ADN îi vor confirma identitatea şi după ce statul va emite acte în acest sens. “Avem cadavrul aici, dar nu poate fi ridicat. Victima e neidentificată, urmează ca IML să preia cazul”, ne-a declarat Bogdan Opriţa, purtător de cuvâ

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 34 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 27 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 16 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 59 minute
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°