Autopsierul din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj lucrează de doi ani singur, iar ustensilele sunt vechi de două decenii. Pe lângă faptul că nu are o trusă de necropsie, Luca Cinteză este expus şi la multe boli, întrucât mănuşile folosite nu îi sigură protecţie.
Singurul asistent autopsier din Gorj, în vârstă de 51 de ani, este nevoit să vină la serviciu chiar şi în timpul concediului de odihnă, întrucât nu există nimeni care să-l înlocuiască. Pentru un salariu care nu depăşeşte 2.000 de lei lunar, acesta efectuează, împreună cu cei patru medici legişti din cadrul instituţiei, peste 300 de necropsii pe an. Grav este faptul că nu li se asigură toate măsurile de protecţie.
„Nu cer mare lucru, decât să fie protecţie, cu mănuşi sterile, dar şi un om care să mă înlocuiască în concediu sau în zilele libere. Urgent am nevoie de mănuşi sterile, ne dau de unică folosinţă şi sunt slabe, se rup, nu-mi asigură protecţia şi pot să iau diferite boli. De doi ani lucrez singur în tot Gorjul, de atunci nu mai pot pleca din judeţ, nu mai pot lua concediu. În 2011 am avut 232 de necropsii, dar pe parcursul unui an sunt 300-400. Ustensilele erau aici când m-am angajat eu, acum 20 de ani, avem nevoie de o trusă de necropsie. Să angajeze neapărat om. Eu am învăţat-o şi pe femeia de serviciu, să o trimită la cursuri şi să o aducă aici. Nu pun eu parafa pe certificat, o pune medicul legist. Autopsierul doar taie, medicul constată", declară autopsierul Luca Cinteză.
Solicitări şi promisiuni există
Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală (SML) Gorj spun însă că până în 2012 nu există nicio şansă ca postul să fie scos la concurs. Nici pentru instrumente veştile nu sunt prea bune „La noi s-a schimbat direcţia, referate am depus, nu urmează decât să aştept un semnal favorabil din partea dânşilor. Noi nu avem fonduri proprii, după cum se ştie. Tot