în ceasurile ei de zăbavă Dacă într-o zi un om nu ar avea nimic de făcut şi mult de pierdut, mă refer aici la timp, fireşte, şi s-ar hotărî să privească la ceilalţi, pe care nişte ore privilegiate şi libere i-ar închide în ele şi i-ar purta pe sus cam pe unde şi cum ar vrea ei, i-aş recomanda o privire foarte superficială asupra fenomenului. Ca extra-măsură de precauţie împotriva prejudecăţilor sau invidiilor de orice fel. Ar vedea cu această ocazie şi nişte oameni, tineri, îmbrăcaţi în general business, care îşi petrec 12 ore din zi în spatele unor geamuri care reflectă lumina sau unor draperii de 50 de dolari metrul şi, în faţa calculatoarelor, respiră aer condiţionat, se hidratează cu apă La Fîntîna, rece ca gheaţa, ştiu două limbi străine şi răspund la telefon cu prenumele, numele şi "bună ziua". Au ajuns acolo pentru că au răspuns la un anunţ şmecher de vreun sfert de pagină, dat la ziar de vreo multinaţională, în engleză sau franceză. Sau treaba lor cum. Sunt plătiţi cu peste cinci sute de Euro pe lună, la care omul obişnuit priveşte cu invidie şi îşi ia la şuturi norocul. Ar trebui să stea în cutiile fumurii 8 ore pe zi. De multe ori stau 12. Văzîndu-i pe ei, omul nostru s-ar mira nespus. Cum de se afă în libertate şi cum îndatoririle, termenele-limită, problemele neaşteptate, training-urile, i-au lăsat să treacă pe lîngă ele? Să nu exagerăm. Pînă şi ei au timp liber. Ar vedea-o pe Roxana, de exemplu. Drăguţică foc, înaltă, cu păr blond şi şuviţe şi mai blonde inspiră cochetărie. Are un lup alsacian pe care îl cheamă Dumi. Îi place, atunci cînd are timp, să-şi plimbe cîinele. Îi mai place să cumpere chilipiruri, da, da, la funcţia ei. PR Manager. Second-hand-ul nu-i este străin. Se vopseşte acasă. Are o prietenă talentată la asta. Nu mănîncă la restaurant decît atunci cînd e neapărat nevoie. Ştirile care plutesc discret şi insinuant prin firmă spun că e