O creatură ciudată cu ochi mari, cap de pisică şi corp de şopârlă trăieşte liniştită în Europa Centrală şi a fost văzută, de-a lungul timpului, în Austria, Elveţia, Italia şi Franţa. Legendă sau realitate, „tatzelwurm” (în traducere „şarpele cu gheare”) apare în mărturiile oamenilor de mai bine de 200 de ani. Este un balaur? Un dragon? Un dinozaur? O închipuire?
Oricare ar fi adevărul despre această bizarerie, un lucru este cert: ea le apare oamenilor din anumite regiuni, respectiv cele din zona Alpilor elveţieni.
Cea mai recentă apariţie a fost, potrivit site-ului forteantimes.com, în octombrie 2009, în Italia, când un anonim a sunat la un ziar dintr-o localitate din nordul ţării, din apropierea Lacului Garda, şi a povestit cum a văzut pe malul Râului Longhella o arătare care semăna foarte mult cu o reptilă. Italianul le-a povestit ziariştilor că a văzut animalul două zile consecutiv, aproximativ în aceeaşi locaţie - între Marostica şi Vallonara. A crezut că are de-a face cu o specie de şopârlă lungă de circa un metru – iguană, monitor sau caiman. În acelaşi timp, tot în presa locală era publicat un articol despre dispariţia neobişnuită, din aceeaşi regiune, a unor raţe.
În septembrie 2009, un fermier din Vallonara a observat în grădina casei sale o reptilă de mari dimensiuni – avea circa un metru şi era de culoare maronie. Giovanni Pianezzola a povestit cum animalul s-a plimbat nestingherit prin curtea sa înainte să sară în apa Râului Longhella. O anchetă ulterioară a arătat că sătenii din Vallonara sunt obişnuiţi cu apariţia bizarului animal. De altfel, ei au povestit că acest basilisco este o creatură de care nu se tem, deoarece ea nu poate face rău nimănui, scria ziarul Giornale di Vicenza, citat de forteantimes.com.
Tot în urmă cu doi ani, în iulie 2009, o apariţie similară i-a uluit pe locuitorii din Tresivio şi Ponte. Martorii oculari