Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La noapte, LUNA va fi ROZ. Eclipsa parțială va fi vizibilă în toată țara

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 aprilie 2013 · ·

În noaptea de joi spre vineri, 25 - 26 aprilie, se va produce o eclipsă parțială de Lună, vizibilă și la noi în țară.

Fenomentul Luna roz va fi vizibil pe cer joi in Asia, Europa și Africa

Eclipsa parţială de Lună va putea fi observată din toată ţara, doar dacă cerul va fi senin. Fenomenul începe la ora 21.03 (pe 25 aprilie) şi se termină la ora 1.11 (pe 26 aprilie).

Timp de aproape două ore, până la 22.54, satelitul natural al Terrei se va afla în penumbra terestră, efectul fiind vizibil după ora 22 din cauza opacității mici a acesteia.

Pentru un timp scurt, între 22.54 și 23.21, marginea superioară a Lunii se va afla în umbra Pământului și va părea mai întunecată decât restul discului, iar corpul ceresc se va colora. Publicația americană Inquisitr.com a scris că acest fenomen se va produce în timpul eclipsei de lună datorită unor gaze din atmosferă, eliberate recent.

”Un alt factor este starea atmosferei Pământului de-a lungul liniei de răsărit-apus. În cazul în care aerul este foarte clar, eclipsa este luminoaă. Dar dacă o erupție vulcanică majoră a poluat stratosfera cu ceață subțire, eclipsa va fi colorată putând ajunge la nuanțe de roșu închis, gri cenușiu, sau negru-sângeriu”, explică Discovery.com.

Foto: astro-urseanu.ro

Astronomii românii le recomandă celor interesați să se bucure din plin de efectul lunii roz să meargă la observatoarele astronomice din principalele orașe ale țării.

Observatorul Astronomic din Bucureşti va fi deschis începând cu ora 21.00. Cei care vor rămâne acasă pot urmări live fenomenul pe SLOOH.

”Efectul de înroșire (scădere de strălucire) fiind destul de slab nu știm dacă va fi observabil cu ochiul liber sau prin instrumetele astronomice", scriu experţii de la Observatorul Astronomic pe site.



"Cei ce doresc să facă fotografii pot ataşa aparatul foto pe un trepied. Asta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 58 minute
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°