- Editorial - nr. 664 / 3 Noiembrie, 2010 Duminica trecuta am petrecut-o, sub semnul Luminii, gratie parintelui Silviu Negrutiu, "in povesti" la Serbeni. La intoarcerea spre casa, de-o parte si de alta a soselei prea devreme inghitite de intuneric, licareau "luminile" din cimitirele crestinilor in al caror calendar religios era inscrisa Ziua Mortilor. La mine, dincolo de munti, cei inaltati la ceruri sunt pomeniti in Sambata Floriilor. Mai demult, in unele locuri mai indepartate de civilizatia mileniului III, painite luminate erau incredintate Apei Sambetei, sa le duca... blajinilor (sau rohmanilor) de sub pamanturi, catre radacinile vesnic nepieritoare ale neamului acestuia. Intre povestile noastre stravechi exista unele despre niste fapturi, numite rohmani, care, credeau batranii nostri, au fost creati de Dumnezeu inainte de neamul omenesc. Ei spuneau ca, inainte de a face omul din tarana, Dumnezeu a facut uriasii. Dar acestia erau prea mari, se tot impiedicau de munti si erau tare rai. Tot timpul se razboiau intre ei. Atunci i-a facut Domnul pe blajini, dar acestia erau prea mici. Doisprezece dintre ei abia ridicau un ou. Atunci, Dumnezeu i-a lasat pe uriasi sa piara si i-a mutat pe blajini pe lumea cealalta, intr-un taram unde nu poate ajunge oricine, si a facut omul. Povesteau strabunicii ca blajinii sunt blanzi, buni si drepti. Sunt foarte credinciosi, postesc mult, aproape tot anul, si abia de Sfintele Pasti se bucura si ei. Tot atunci se intalnesc cu sotiile si copiii lor, caci traiesc tot anul separati, in singuratate si rugaciune, ca niste calugari. Dar, desi sunt atat de evlaviosi, blajinii nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti si a Craciunului. De aceea, gospodinele de prin sate nu aruncau cojile de oua rosii ciocnite de Pasti la gunoi, ci pe o apa curgatoare. "Asa credeau bunicii nostri ca toate apele, mici si mari, se varsa, pana la urma, in