Violonistul Alexandru Tomescu va susţine un concert în calitate de solist cu Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, vineri, de la ora 19.00, informează un comunicat.
Programul concertului va cuprinde în prima parte „Dansurile polovţiene" din opera „Cneazul Igor" de Alexandr Borodin, urmate de „Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră" de Bela Bartók. În cea de-a doua parte a concertului va putea fi audiată "Simfonia nr. 3 în do minor, op. 78 - Simfonia cu orgă", de Camille Saint-Saëns, la orgă interpretând Marcel Costea.
Biletele se pot procura prin reţeaua Eventim, de la casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online, de pe www.eventim.ro.
Violonistul Alexandru Tomescu a fost distins cu peste 100 de premii obţinute în cadrul unor concursuri naţionale şi 26 primite în competiţii internaţionale, de-a lungul timpului beneficiind de îndrumarea unor distinşi muzicieni ca Mihaela Tomescu, mama sa, maestrul Ştefan Gheorghiu, Eduard Schmieder, Ruggiero Ricci, Igor Oistrach şi Tibor Varga.
A susţinut concerte pe scenele unor instituţii importante, precum Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philharmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) şi Metropolitan Arts Center (Tokyo), şi a avut prilejul de a colabora cu renumiţi maeştri ai baghetei, cum sunt Kurt Masur, Valery Gergiev şi Christoph Eschenbach.