Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Someri cu diploma: 9.000 de absolventi de facultate din 2009 au ajuns pe lista de somaj. Cum comentati?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 septembrie 2009 ·

Universitatile produc someri cu diploma pentru ca nu sunt adaptate la piata, afirma specialistii din resurse umane.

In 2009 au absolvit 92.000 de studenti de la universitatile de stat, iar dintre acestia 9.000 au aplicat la Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) pentru ajutorul de somaj, care in cazul lor este de 300 de lei pe luna, conform datelor ANOFM.

Absolventii nu-si gasesc de lucru din cauza crizei economice, dar si pentru ca piata este in continuare saturata de cererea de munca a proaspetilor absolventi, pentru ca in 2008 au iesit de pe bancile facultatilor doua generatii o data.

In 2008 a absolvit prima generatie care a facut doar trei ani de facultate, conform unei conventii europene de la Bologna la care a aderat si Romania. Absolventii de facultate pot aplica pentru somaj in 60 de zile de la absolvire cu conditia sa obtina o adeverinta de la o companie catre care au trimis CV-ul prin care firma sa certifice ca a primit solicitarea unui loc de munca, dar ca nu are posturi disponibile.

In Bucuresti, spre exemplu, numarul somerilor cu studii superioare care au absolvit anul acesta se ridica la 428 de persoane, fata de numarul total de 2.912 someri cu studii superioare. In restul tarii sunt circa 200 de proaspeti absolventi care au devenit someri in medie pe fiecare judet.

"Am cautat sa-mi gasesc un loc de munca inca de cand am terminat facultatea, insa, desi mi-am depus CV-ul pe mai multe site-uri cu anunturi, nu m-a sunat nimeni. In cele din urma, am decis sa aplic pentru somaj pentru ca am preferat sa am niste bani asigurati", spune Viorica P., o absolventa de Sociologie din Capitala.

Numarul total al somerilor bucuresteni este de 20.356, dintre care 2.912 au absolvit o forma superioara de invatamant. In luna iulie a anului trecut, in Bucuresti numarul somerilor inregistrati in evidentele ANOFM depa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°