Cum înfiorată
O, cum înfiorată vine vremea
izbindu-te de trunchiul nostru drept,
eu stau şi mă-ndoiesc de lucruri,
pe cel care nu există îl aştept.
Neliniştit mă plimb gol, între pereţi
având pentru acela o privire augustă,
aproape sunt cel mai divin adolescent
a cărui carne guri abstracte o gustă.
Smulgând din mine învelişul
grăbind naşterea celui care
muntele-l va desface cu tăişul
sufletului neobişnuit de mare
Vine vremea
trupul din această iarnă se înseninează.
Aproape sunt cel mai divin adolescent
cu gâtlejul prins într-o gheară de rază
Dispariţiile lor fragile
Diverse întâmplări se pregătesc.
Simt şi un deget de metal pe buze,
până la tine circulă pe drum
moartea cu braţele unei subţiri meduze.
Ah, lucrurile ştiu şi gândesc
la dispariţiile lor fragile,
umblă teroarea pe o vreme fericită,
nereţinut dilată zile.
Oricine deodată mă poate omorî,
din sonerii chemaţi toţi ucigaşii vin acum,
până la tine, ah,
cu frică merg într-un gheţar de fum.
Călătorie
Intru cu emoţie într-o maşină enormă
ca în trupul unui viu mamut.
Mă amestec printre oasele lui
de-acuma apăr trupul
care m-a încăput.
Fiinţele mai mici cu uşurinţă sunt cuprinse
în corpuri largi asemănătoare.
Lucruri acoperite de o teacă
a unei săbii curgătoare.
şi aerul înfăşurând pământul,
un gol care înghite forme mişcătoare
o sferă luminoasă simt rotindu-se
fără repaos, într-o sferă mare.
(Din volumul Boala de origine divină )
Cum înfiorată
O, cum înfiorată vine vremea
izbindu-te de trunchiul nostru drept,
eu stau