„Publicul românesc este obişnuit şi cere o bere alcoolică. O bere săracă în alcool nu poate fi vândută mai ieftin, deoarece plăteşte aceleaşi taxe, oricare ar fi gradul ei de alcool şi fabricantul care ar face o asemenea bere ar merge la o ruină sigură, publicul preferând o bere alcoolică la acelaşi preţ”.
Există, aparent, doar aparent, locuri lipsite de istorie sau, în orice caz, locuri în care istoria a refuzat să se concretizeze vreodată în evenimente memorabile. Dacă stăm şi ne gândim bine, de fapt, astfel de fapte, demne de a fi trecute în scripte şi de a fi definitiv săpate în memoria unei comunităţi, nu se petrec în fiecare zi şi nici în fiecare loc. Cu atât mai puţin, îmi vine să spun, ridicând o anumită mănuşă, la Bragadiru. Bine, dar ce legătură are Bragadiru, mă veţi întreba? Nici una, mă grăbesc să vă răspund, absolut nici una. E un simplu exerciţiu de luni dimineaţa, pentru marţi dimineaţa, pe care nu ţin să-l justific aici. Oricum, mă consolez că, fiind vorba despre bere, poate pe unii domni îi va interesa. Deşi nu în special atenţia domnilor mă interesează pe mine de regulă…
Două lucruri îi vin oricui în minte când aude de Bragadiru: în primul rând, fabrica de bere; apoi, microbiştii îşi pot aduce aminte de o aventură în divizia A a unei echipe de fotbal, numite, după berărie, Fulgerul Bragadiru. Renunţ la această poveste pentru că nu mi se pare interesantă; mai fistichiu poate fi rezumatul ei sec: a fost odată o echipă de fotbal, Fulgerul Bragadiru, care, prin voinţa unui finanţator, şi-a schimbat denumirea în AEK Bucureşti, după care s-a mutat pe Bega. Pare un reportaj scris de Urmuz. Sau măcar de un ziarist care i-a frecventat pe dadaişti. Realitatea poate fi, iată, foarte colorată. Chiar şi la Bragadiru…
Primul motiv de notorietate al orăşelului este însă mai important. Fabrica de bere, celebră încă din secolul al XIX-lea, cons