Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălina Ghenea, asemănată cu Sophia Loren la debutul în cinematografie. Vezi ce spune fotomodelul despre primul său rol!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

După o carieră de succes în modelling, slătineanca Mădălina Ghenea şi-a făcut şi debutul în cinematografie. Ea deţine primul său rol într-un film de lung metraj. „I soliti idioti“ rulează de vineri pe marile ecrane din Italia.

Mădălina Ghenea şi-a văzut visul cu ochii. Cea care a fost surprinsă de paparazzi în compania lui Leonardo DiCaprio şi-a făcut debutul în actorie. Ea interpretează în comedia „I soliti idioti“ rolul unei rusoaice pe nume Irina, fotomodel de succes. Ca şi în viaţa reală, personajul Mădălinei este o femeie sexy, dorită de toţi bărbaţii. „Nu mi-am dorit niciodată să fiu model. Am învăţat să merg pe tocuri când am început să fac meseria asta. Nu mă machiam, nu mă coafam. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu actriţă. Când eram mică, imitam prietenii sau staruri din România şi ai mei întotdeauna mi-au spus că am talent. Asta se va vedea. Aştept criticile“, a declarat Mădălina Ghenea pentru revista OK! România. Fotomodelul a mai spus că pentru debutul său în actorie a avut de ales între o dramă şi comedia „I soliti idioti“. A ales această peliculă pentru că rolul de aici i s-a părut mai uşor.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO!

Ce are în comun cu Sophia Loren

În viitor, Mădălina se va axa mai mult pe proiectele actoriceşti. „Nu încerc să abandonez meseria de model, dar vreau să fiu mai selectivă cu proiectele care mi se oferă. Am trecut deci treptat la actorie“, a mai declarat ea pentru revista OK! România.

Imediat după lansarea comediei în Italia, fanii Mădălinei s-au grăbit să o compare pe slătineancă cu actriţa Sophia Loren. Se pare că cele două nu se aseamănă numai din punct de vedere fizic. Mădălina şi Sophia ar avea poveşti de viaţă similare. Ambele s-au remarcat mai întâi ca modele şi, ulterior, ca actriţe. „La un moment dat am avut marea onoare să o imit pe Sophia Loren. Da, apar într-o secvenţă în le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 47 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°