Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au aflat medicii de la Socola de la bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi

Publicat in Gandul, miercuri 10 iulie 2013 · ·

Bărbatul care a încercat, luni, să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi le-a spus medicilor Spitalului de Psihiatrie "Socola" că a găsit proiectilul într-o pădure, în judeţul Suceava, şi că iniţial a vrut să-l detoneze în Cârlibaba, dar că ulterior a decis să-l aducă în Iaşi.

Oliver Stan a fost adus, marţi seară, la Spitalul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi, fiind transferat din arestul Poliţiei ieşene, după ce în noaptea de luni spre marţi, procurorii DIICOT Iaşi au emis pe numele său mandatul de reţinere, pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Managerul Spitalului de Psihiatrie "Socola", Lucian Burlea, a afirmat că, imediat după ce a fost internat, Oliver Stan a discutat cu medicii psihiatri din cadrul unităţii medicale, timp de oră şi jumătate, bărbatul urmând să fie supus, joi, unei expertize psihiatrice.

Surse medicale din cadrul spitalului au declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul le-a spus medicilor că a găsit bomba într-o pădure din judeţul Suceava, în apropierea comunei Cârlibaba, şi că iniţial a vrut să o detoneze în această localitate.

"A spus că a găsit bomba în vârf de munte, el socotind asta ca un semn divin. Mai întâi, a vrut să dea bomba în sat, dar a renunţat şi a decis să o aducă la Iaşi. Pacientul a declarat că în amfiteatrul de la Facultatea de Electronică din Iaşi ar fi activat declanşatorul fără să vrea", au precizat sursele citate.

Aceleaşi surse susţin că, prin gestul său, bărbatul a motivat că a vrut să atragă atenţia celor din jurul său.

Potrivit medicilor, bărbatul a spus că de la vârsta de şapte ani vorbeşte cu Dumnezeu, precizând, totodată, că nu are o relaţie prea bună cu mama sa, fiind bătut de către părinţi în copilărie.

"Este un tip introvertit. El afirmă că s-a retras de lume, preferând să locuiască în munţi, unde şi-a amenajat singur o colibă. A a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 18 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 47 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 11 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°