Banca Mondială cere Guvernului de la Bucureşti să majoreze timpul de muncă până dincolo de pragul de 70 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. După o primă etapă, în care pensionarea va veni abia la vârsta de 65 de ani, ar urma o majorare treptată a acesteia până peste 70 de ani în viitorul apropiat. Acum, bărbaţii pot ieşi la pensie la vârsta de 63 de ani, iar femeile – la 58. Din 2014, potrivit recomandărilor Uniunii Europene, acest prag va fi ridicat până la 60 de ani pentru femei, respectiv la 65 de ani pentru bărbaţi.
Se pare că lucrurile nu se vor opri aici, pentru că Banca Mondială a recomandat, ieri, Guvernului să ridice în continuare vârsta minimă de pensionare, astfel încât în anul 2050 vom trece peste pragul de 70 de ani.
Fondul de pensii, tot mai „subţire“
Instituţia financiară a mai cerut Executivului de la Bucureşti să menţină contribuţiile la niveluri care corespund vârstei actuale de pensionare, pentru a reface echilibrul fiscal în sistemul de pensii, care va înregistra deficite uriaşe.
Potrivit estimărilor instituţiei financiare internaţionale, deficitul din sistemul de pensii în România va depăşi 5% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2020, apoi va urma un trend ascendent în următoarele trei decenii.
Abia mai târziu ar urma ca acest deficit să se reducă, până în 2050, la 6,2% din PIB, după cum reiese dintr-un studiu al Băncii Mondiale.
Deficitele vor fi generate de ritmul de îmbătrânire a populaţiei, dar şi de pensiile „generoase” stipulate în sistemul actual, în special în urma majorărilor recente ale pensiilor.
Aici se vor adăuga, potrivit Băncii Mondiale, şi costurile tranziţiei unei părţi din contribuţii de la Pilonul I (pensii asigurate prin sistemul public administrat de stat, finanţate din bugetul de asigurări sociale) către Pilonul